interesul masselor, la sate și la orașe, erau îndreptate aproape exclusiv spre problemele interne.
Situația însă era cu totul alta, din acest punct de vedere, în cursul anilor 1938—1940.
Ocuparea Austriei în primăvara lui 1938, dar în deosebi sugrumarea și subjugarea Cehoslovaciei, cu câteva luni mai târziu, au produs pretutindeni în România o mare frământare. Tragedia cehoslovacă, mai mult decât cea austriacă, a născut în toate categoriile sociale — și în special la sate — un curent de puternică simpatie pentru republica vecină, dublată de o tot atât de puternică pornire antigermană și antihitleristă. Vechile amintiri din 1916—1918 s’au reactualizat. Generațiile care cunoscuseră ocupația germană trăiau încă…
Au venit apoi războiul, provocat de Hitler și de șleahta lui și toate evenimentele care se precipitau în imediata apropiere a granițelor țării, după înfrângerea Poloniei.
Interesul pentru chestiunile de politică externă au trecut, astfel, pe primul plan nu doar în discuțiile chibiților din cafenelele bucureștene, ci în toate mediile populare. Politica struțului, practicată până atunci de „Gardă” nu mai era posibilă. Atitudinea pro-nazistă adoptată de conducerea legionară era acuma o ghiulea, care îi atârna de picioare. In calitatea lor de „oameni ai nemților”, conducătorii și propagandiștii gardiști împărtășeau antipatia, împinsă până la ură, pe care o mare parte din poporul roman o nutrea încă de pe atunci pentru Hitler și Germania lui.
La toate aceste cauze, care au contribuit astfel pe rând și în proporție diferită la măcinarea popularității și a încrederii de care se bucura mișcarea legionară, a intervenit și campania susținută, dusă atât pe calea propagandei scrise, cât și verbale precum și munca de fiecare zi, pe care Partidul Comunist din România a dus-o în toți acești ani. Cu deosebire în mediile muncitorești, campania de demascare dusă de către organizațiile Partidului Comunist a dat rezultate apreciabile. In întreprinderile în care pătrunsese
