dreanu, începu să opună o activitate teroristă susținută. Dar o asemenea activitate putea impresiona, dar în nici un caz nu antrena massele. Asasinatele produceau un efect imediat în cercul unei minorități și puteau câștiga aderenți izolați. Dar o asemenea activitate s’a dovedit pretutindeni și totdeauna incapabilă de a înlocui o muncă de massă, dusă jos, în rândurile țărănimii sau ale muncitorimii.
Aceasta era cea de a doua gravă lipsă a mișcării legionare, ca mișcare populară.
A treia cauză care a contribuit, în parte, la pierderea popularității „Gărzii”, a fost atitudinea ei în politica externă.
Din acest punct de vedere nu intervenise în programul sau atitudinea legiunii nici o schimbare. Conducerea legionară se declarase, dela început, în mod deschis, pentru o strânsă alianță cu Germania hitleristă. Declarațiile lui Codreanu din 1937 continuau să fie linia de conduită adoptată, în mod definitiv, de întreaga mișcare.
Dacă „Garda” era consecventă cu programul ei când apăra, și după 1938, aceleași puncte de vedere, privitoare la orientarea externă a României, totuși o schimbare intervenise. Nu în atitudinea legiunii, ci în cea a masselor din România.
In campaniile electorale ale mișcării legionare, precum și în întreaga ei propagandă și agitație, chestiunile de politică externă ocupau un loc cu totul neînsemnat. Chiar în lupta electorală din 1937, cea mai vastă și bine organizată campanie, propagandiștii care mergeau la sate sau în cartierele muncitorești se fereau să discute chestiuni de politică externă. Punctul de vedere legionar în această privință era trecut sub tăcere.
Platforma legionară în politica externă putea cu atât mai ușor rămână în umbră, în acele timpuri, cu cât atenția și
