București și din restul țării, precum și arestarea tuturor șefilor „Gărzii” n’au dat naștere nici celei mai neînsemnate împotrivire. La procesul care a urmat imediat, Codreanu împreună cu ceilalți inculpați au avut o atitudine care putea fi caracterizată oricum, numai combativă și curajoasă, nu. In restul țării, unde măsurile represive luaseră o întindere din ce în ce mai mare, ele erau pretutindeni întâmpinate cu liniște și supunere. De altfel acest îndemn la liniște venea dela Codreanu, din închisoare.
Unde erau luptătorii legionari? Unde dispăruse forța combativă a „Gărzii!” Vajnicii luptători se dovedeau astfel „vajnici” numai atuncea când aveau asigurată impunitatea pentru actele lor și când se bucurau de complicitatea aparatului de stat. Iar „forța combativă” a „Gărzii” apărea doar în conflictele cu jandarmi izolați sau când era vorba să fie atacați oameni în imposibilitate de a se apăra (cazul Stelescu, Prof. Bratu, etc.).
Resemnarea și lașitatea de care dădură dovadă conducătorii gardiști în cele dintâi procese care li se înscenaseră constituia însă numai un început. A urmat apoi acel nesfârșit șir de declarații și paradeclarații de slugarnică supunere față de dictatura regelui Carol al II-lea din partea unora dintre cele mai proeminente figuri legionare.
In postură de realizatori, conducătorii gardiști nu s’au prezentat mai bine. Vorbim de aceia care, rămași în libertate, au continuat să acționeze mai departe, în condițiile grele create de măsurile polițienești, luate împotriva mișcării.
Simplul fapt că un partid sau o mișcare se află în opoziție față de puterea guvernamentală nu-i asigură, automat, popularitatea. Atitudinea conducătorilor, activitatea de zi cu zi a cadrelor și a organizațiilor ca organizații, contactul strâns cu massele — acestea sunt condiții elementare și esențiale, care mențin încrederea masselor într’un partid sau într’o mișcare și care continuă să le alimenteze popularitatea.
Vechiul partid țărănesc devenise o adevărată forță popu-
