încredere deplină viitorul și să înălțăm zi și noapte rugăciuni pentru binele Patriei și Regelui.
Horia Sima
București, 23 Iunie 1940
Toți ceilalți „camarazi” gardiști rămași în viață, în număr de 48, printre care Ion Zelea Codreanu, Ilie Gârneață, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, P. P. Panaitesou, Col. Zăvoianu, Dr. S. Milcoveanu, Horia Cosmovici, Mailat, Al. Ghyca, Ilie Vlad Sturza, Dr. V. Noveanu, etc. au urmat îndemnul noului căpitan și s’au înscris imediat în „Partidul Națiunii”, printr’o adeziune făcută public.
Mai mult, pentruca această capitulare să aibă un caracter definitiv, iar noua declarație să fie urmată de o încadrare efectivă a noii conduceri gardiste în regimul dictatorial regal, cea mai de frunte personalitate a mișcării, noul căpitan, primește în guvernul format la 28 Iunie 1940, postul de subsecretar al Ministerului Educației Naționale! După câteva zile, la 4 Iulie 1940, la o nouă schimbare intervenită în guvern, același Horia Sima este avansat la postul de ministru plin, la departamentul Cultelor și Artelor...
Capitularea, în forme grotești, a noii conduceri legionare, nu făcea de fapt decât să urmeze linia trasată de Codreanu, pe când era încă în viață. Și acesta dăduse cuvântul de ordine: supunere față de dictatura regală.
Mai importantă însă decât această consecvență în oportunism și lașitate, este semnificația politică a declarației scrise și subscrise de noii conducători ai „Gărzii”. Ea reflecta starea reală a mișcării, atât în cadrele ei de conducere, cât și în masa aderenților ei.
S’a susținut din partea șefilor gardiști — vechi și noi — trecuți alături de dictatura regală că îndemnul la obediență
