trase la București trebuiau să constitue numai un semnal și să fie doar un început.
Intreaga construcție însă, din punct de vedere teoretic, a unei posibile insurecții în toamna anului 1939, era dela început falsă și lipsită de o bază reală. Conducerea legionară se dovedea astfel, încă de pe atunci, incapabilă să aprecieze just realitățile politice din România. Ceea ce se va dovedi cu prisosință un an și jumătate mai târziu.
Inainte însă de a păși mai departe in analiza noastră, trebue dela început să excludem una din explicațiile curente care s’au dat și atunci și mai târziu asasinării lui Armand Călinescu. Anume aceea de a fi fost inspirată și organizată din inițiativa directă a conducerii naziste germane. Explicația apărea în adevăr plauzibilă dat fiind că organizarea și executarea de asasinate politice în afara granițelor Reichului, dar din inițiativa conducătorilor lui, devenise o adevărată specialitate nazistă. Este destul să amintim suprimarea lui Dollfuss, cancelarul Austriei.
Totuși, de astădată, explicația nu era justă.
Este adevărat, că naziștii germani acordaseră încă din timpul lui Codreanu un larg sprijin mișcării legionare, iar după începutul represiunii în primăvara anului 1938, o numeroasă emigrație gardistă își găsise în Reich adăpost, subsidii și încurajare. Mai mult, prin intermediul acestei emigrații din care s’au recrutat în urmă noii conducători ai Legiunii, forurile naziste au păstrat legătura cu organizațiile din țară, cu acele cadre rămase în libertate, care făceau parte, în special, din grupările teroriste ale „Gărzii”.
De ce dar, apare neverosimilă participarea acestor foruri — adevărate pepiniere de criminali și asasini de profesie — la suprimarea lui Armand Călinescu? Pentru simplul și bunul motiv că, în momentul în care s’a produs, Germania era în imposibilitate să provoace sau să susțină în mod efectiv o schimbare de regim in România, în sensul intereselor ei imediate. Singura explicație justă este că acest
