Tabloul pe care îl înfățișează activitatea acestor două mari bănci în calitatea lor de finanțatoare de industrii este concludent pentru întregul mare capital bancar, activ în România în ajunul crizei, izbucnite cu un an mai târziu.
Această criză începută în Mai 1931 a avut și în România însemnate urmări. Au fost atinse, în primul rând, acele instituții bancare și acele mari bănci care lucrau cu capital străin sau își aveau punctele lor de reazim și rezistență în afara granițelor țării. Astfel, două din cele șase mari bănci din București — „Marmorosch Blank & Co.” și „Banca Bercovici” — s’au găsit în stare de faliment, atrăgând după ele falimentul sau lichidarea silită a unei serii de bănci mijlocii sau mici cu care se găseau în strânse legături. Alte două bănci mari din cele șase: „Banca de Credit Român” și „Banca Comercială”, s’au resimțit puternic de efectul crizei mondiale, dar prăbușirea lor a fost împiedecată la timp.
Capitalul bancar din România a suferit lovituri și din alte direcții. Criza industrială, dar îndeosebi criza agrară de mari proporții izbucnită tot atunci, au zdruncinat situația marilor bănci, deși indirect și nu în egală proporție. Criza industrială s’a făcut simțită mai ales în activitatea marilor bănci din București, finanțatoarele principale ale industriei românești. Insolvabilitatea aproape totală a țărănimii a cauzat însă — și aceasta cu efect imediat — prăbușirea unui mare număr de bănci mijlocii și mici, care făcuseră operații în lumea satelor. Trebue notat că, din totalitatea creanțelor intrate în conversiune, care priveau proprietatea sub 10 ha., 45,8% erau în portofoliul băncilor particulare. Intre anul 1931 și 1933, se înregistrează o adevărată avalanșă de falimente, între băncile mici și mijlocii. Acestea, la rândul lor, aveau strânse legături cu marile bănci din Capitală, așa încât dificultățile lor au atins în mod direct și pe acestea din urmă.
