Asupra acestui punct, de altfel, vom avea ocazia să revenim.
In această situație internațională, care apărea deopotrivă de favorabilă României și dictaturii, regele Carol și sprijinitorii regimului lui personal se pregăteau, a doua zi după isbucnirea celui de al doilea războiu imperialist, să folosească din plin neutralitatea adoptată de România. Inaintea ochilor le flutura imagina anilor binecuvântați ai celeilalte neutralități, din 1914—1916, când pentru guvernanții și oamenii lor de afaceri au curs adevărate râuri de lapte și miere…
Optimismul afișat însă, cu destulă desinvoltură, de guvernanții omnipotenți de atunci a fost de scurtă durată. Incă odată se dovedea că înțelepciunea și darul prevederii nu constituesc atributele oamenilor fericiți…
In luna Septemvrie 1939, Armand Călinescu este asasinat. El deținea nu numai președinția consiliului de miniștri, ci și două dintre cele mai importante ministere — internele și armata. Era prin urmare adevăratul conducător politic și, în același timp, executorul dictaturii regale.
Momentul în care fostul prim ministru cade victima complotului terorist gardist, nu a fost arbitrar ales. Imprejurările în care a avut loc acest asasinat dovedeau clar că nu se urmărise un simplu act de răzbunare personală pentru suprimarea lui Codreanu, ci planuri mult mai vaste.
In adevăr, apropiind datele, vedem că dispariția lui Călinescu trebuia să coincidă în timp, după credința conducerii legionare teroriste, cu apropierea armatelor germane de granițele de nord ale țării. Prezența acestor trupe în imediata vecinătate a României a fost considetară de către noua conducere legionară drept un nimerit prilej pentru ca, în urma confuziei produse, printr’o lovitură insurecționară, să încerce o schimbare de regim în sens gardist. Astfel că focurile
