„Marșul asupra Romei”, precum și „cucerirea puterii” de către național-socialiști în Germania au fost pedeantregul, inventate ulterior de către propagandiștii și apologeții celor două regimuri, pentru ca să poată înfățișa pe „führerii” respectivi, în postură de eroi și neînfricați luptători. Mussolini a mărșăluit asupra Romei, în wagon-lits, în ziua de 30 Octomvrie 1922, chemat de rege ca să formeze un guvern burghez de coaliție. Armatele lui, care se pregăteau să „cucerească” Roma, se bucurau în acele zile de întregul sprijin al poliției și armatei. Totul s’a redus la o simplă parodie nu de războiu civil, ci de simplă demonstrație de stradă, organizată cu concursul autorităților însăși.
Lui Hitler i s’a încredințat puterea, sub forma misiunii de a forma un guvern tot de coaliție, ca urmare a unor combinații de culise a anturajului reacționar al mareșalului Hindenburg, pe atunci președinte al Reichului. Litera constituției dela Weimar și uzanțele constituționale au fost respectate întocmai. Nici urmă de „luptă”, de „lovituri de stat”, de „conflict armat”, etc.
Nu numai că aducerea acestor doi dictatori la guvern n’a luat forma unor acte „anticonstituționale”, dar și Mussolini și Hitler, în anii opoziției lor, au cultivat cele mai strânse legături, cel dintâiu cu Marele Stat Major și directoratuļ poliției italiene, cel de al doilea cu Reichswehrul.
„Cămășile negre”? Trupele S.A. și S.S.? Acestea erau bune doar să lupte împotriva organizațiilor muncitorești — scoase afară din lege — și apărate doar de proprii aderenți, să distrugă localurile și redacțiile ziarelor de stânga, să asasineze pe conducătorii mișcării și pe militanții democrați cunoscuți. Toate acestea, iarăși, subt directa supraveghere a poliției și nu rareori, cu directa ei colaborare. Exact, de altfel, ca și gardismul, cu echipele lui teroriste și formațiunile paramilitare pe care le avea.
Când Hitler a încercat să ia puterea prin forță, organizând „putschul” din 9 Noemvrie 1923, el a fost înfrânt. După
