în mare parte trusturilor mondiale și depindea direct de Londra, New-York, Paris sau Amsterdam, nefiind legată decât foarte slab de piața capitalurilor românești. Unele întreprinderi din Ardeal și-au văzut o parte din acțiunile stăpânite până atunci de posesorii unguri sau germani, trecute chiar a doua zi după încheerea păcii din 1918, în portofoliul câtorva mari bănci engleze și franceze. Acesta era cazul „Reșiței”, „Petroșanilor”, „Gazului metan”, etc.
In privința finanțării industriei românești, în totalitatea ei, este semnificativă activitatea desfășurată de cele două mari bănci bucureștene: „Banca Românească” și „Banca de Credit Român”.
„Banca Românească” avea în 1929 un capital de 280 milioane lei, rezervele însumând și ele o sumă aproape egală. Cercetând bilanțul ei din acel an, reese că era interesată în activitatea altor 28 de bănci, care mânuiau în total un capital de jumătate de miliard lei. Deasemeni participa la finanțarea a șapte din cele mai importante întreprinderi metalurgice (printre care Astra, Reșița, Lemaître), la șase societăți de construcție, la două societăți pentru transport, la patru întreprinderi alimentare, la trei mari fabrici textile, și la paisprezece diverse. Posturile din bilanțul băncii, care constituiau mijloacele de finanțare industrială (participație, portofoliu și conturi curente) însumau, în 1930, cifra de 3,5 miliarde lei.
„Banca de Credit Român” care, spre deosebire de „Banca Românească”, lucra cu capital străin, fiind în strânsă legătură cu „Banque de Paris et des Pays-Bas”, „Mendelsohn & Co. Berlin”, „Kleinwort Sons & Co. Londra” avea în 1929 un capital de 400 milioane lei și 334 milioane lei rezerve. Această bancă participa și controla nouă mari întreprinderi textile, în frunte cu Buhuși, Prejmer și Dorobanțul, șapte mari întreprinderi metalurgice, patru întreprinderi petrolifere și miniere, șase forestiere, cinci alimentare și zece diverse. Participațiile, scontul și conturile curente însumau în bilanțul anului 1929 suma de 2,6 miliarde lei.
