Sari la conținut

Pagină:Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf/129

Această pagină a fost verificată

și „decorații”. O formațiune specială, de astădată având un caracter militar propriu zis, urma să fie înființată (așa zisa „gardă Moța și Marin”). Codreanu luase legături directe și quasi oficiale cu ambasadele germană, italiană și japoneză. (Prezența ambasadorilor acreditați ai acestor state la funeraliile celor doi „eroi” morți în răsboiul civil din Spania dovedea cât de strânse erau aceste legături). In sfârșit, conducerea legionară începu să desfășoare o agitație politică împotriva regelui și camarilei, pentru a folosi curentul ostil pe care activitatea acestora îl născuse în toate mediile populare. Având de luptat împotriva concurenții făcute de propaganda național-țărănistă, care sub influența d-lui Maniu redusese aproape întreaga problemă politică la existența camarilei și a Elenei Lupescu, conducerea legionară nu voia să se lase handicapată nici în această direcție.

Represiunea anti-legionară, în prima ei fază (Aprilie-Maiu 1938) nu avea alt scop decât să aducă la cumințenie pe Căpitan și statul lui major. Aceștia se declarară de acord în principiu cu dictatura regală și formula de compromis urma să fie perfectată încă în cursul toamnei anului 1938. Că lucrurile au luat un alt curs, răspunderea o poartă acei care au organizat atentatele din toamna anului 1938. Dar aceștia nu erau nici Codreanu și nici conducătorii închiși. Valul terorist a fost pregătit de elementele emigrante, refugiate în Germania, care activau sub directa influență a aparatului nazist. Căci spre deosebire de ceea ce se va întâmpla mai târziu, în 1939, în acel moment, conducătorii celui de al III-lea Reich aveau tot interesul să provoace compromiterea dictaturii carliste. (Atentatul încercat în 1938 împotriva rectorului Ștefănescu Goangă al Universității din Cluj, a avut loc exact în ziua când regele Carol al II-lea s’a reîntors în țară, din călătoria făcută în apus).

Dece n’au încercat legionarii o lovitură de stat?

De ce în momentul în care mașinațiile de culise arătau clar că se tinde la înlăturarea „Gărzi” dela guvern și era

127