consecvență, de rezerve, amestec de atitudini retrograde și fraze de stânga. Cu toate acestea, partidul nu putea guverna decât în cadrele vechii constituții și pe tărâmul regimului parlamentar, dacă nu urmărea sigura și grabnica lui sinucidere politică.
Dar tocmai acest lucru nu-l voiau vârfurile burgheziei și ale moșierimii, care, în frunte cu regele Carol II și camarila lui, dețineau efectiv frânele puterii. Inlăturarea oricăror vestigii ale democrației — chiar ale democrației burgheze — adică desființarea votului universal, a sistemului reprezentativ, a prevederilor constituționale relative la libertățile și drepturile cetățenești, distrugerea organizaților muncitorești liber constituite, etc. — acestea erau doar obiectivul urmărit. Numai astfel putea fi continuată politica de jaf practicată de marele capital monopolist — dublu jaf, odată în bugetul statului, a doua oară în punga consumatorului. Și numai astfel putea acea fracțiune a marelui capital reprezentat de industria grea să se întărească, acaparând și subordonându-și și alte ramuri ale producției naționale.
Dar ceva mai mult. Dacă un guvern național-țărănesc, atât timp cât era silit să mențină viața publică într’un anumit cadru democratic, nu oferea garanția că massele vor putea fi ținute în obediență față de interesele acestui capital, cu atât mai puțin ar fi putut împiedica formarea unor puternice curente opoziționiste de massă. Libertățile și drepturile cetățenești — deși atât de îngrădite în practica guvernamentală românească — ofereau totuși anumite posibilități pe care le-ar fi putut încă folosi adversarii capitalului monopolist din industria grea și ai reacțiunii politice reprezentată de acest capital. De aici, anti-democratismul și tendința spre dictatură a mânuitorilor lui. Singura problemă care îi pre-
