din 1929—1932. Din 1933, indexul producției industriale arată o continuă creștere, șomajul scade, comerțul exterior își mărește volumul. Criza agrară se menține acută până în 1935, dar apoi cedează și ea. Mersul ascendent al economiei românești va continua și după 1937, fiind întrerupt doar de izbucnirea războiului.
In al doilea rând, fracțiunea partidului liberal aflată la guvern subt președinția lui Gh. Tătărescu, reprezenta tocmai acele forțe ale marii burghezii care activau în afara sau mai bine zis, alături de cadrul propriu zis al capitalului bancar liberal, mânuit de vechile elemente ale partidului. Aceste forțe se grupau în jurul celui de al doilea centru financiar, care stătea la spatele industriei grele. Atât menținerea guvernului Tătărescu timp de patru ani la guvern, precum și încercarea de a-i încredința pe încă patru ani puterea, constituiau tocmai efortul acelor grupări ale burgheziei care încercau să-și consolideze pozițiile câștigate nu numai pe seama masselor, dar chiar și în raport cu celelalte grupări capitaliste, menținând situația privilegiată de până atunci.
Dacă totuși la sfârșitul anului 1937 izbucnește o criză politică în aparatul de guvernare al burgheziei, ea nu este reflexul unei crize economice similare celor pe care le-am semnalat în Italia sau Germania.
Infrângerea suferită de guvernul Tătărescu în alegerile din 1937 dovedea puternica opoziție pe care o născuse această guvernare în mediile muncitorești, țărănești sau mic-burgheze orășenești. O mare parte chiar din partidul liberal a susținut în aceste alegeri listele lui Gh. Brătianu, pentru a-și manifesta astfel opoziția față de menținerea mai departe a fracțiunii reprezentate de Tătărescu la putere.
Căderea guvernului Tătărescu în alegeri a atras însă după sine trecerea în opoziție a întregului partid liberal. Ră-
