valorii producției. Toate cifrele index, arată la aceste capitole creșteri de sută la sută în mai puțin de un deceniu. E destul să ilustrăm aceasta prin indicarea valorii producției industriale, care dela 32,4 miliarde lei în 1932, ajunge la 64,5 miliarde lei în 1937.
In cadrul economiei românești, crește importanța industriei în deceniul posterior crizei din 1929. Progresul realizat de industria grea a schimbat în același timp raportul de forță dintre diferitele grupări deținătoare ale posturilor de comandă în marea industrie. In adevăr, asistăm până la 1937 la o rapidă desvoltare în special a industriei grele metalurgice. Acest lucru trebue subliniat, deoarece el s’a dovedit generator al unei întregi serii de fenomene, de astă dată nu economice, ci în primul rând politice.
Industria metalurgică, în deosebi a armamentului și a ramurilor legate de aceasta, a luat un puternic avânt numai după 1932. De atunci însă, a făcut adevărate salturi.
In anul 1928, România a importat spre prelucrare, neexistând fier suficient în țară, 6.000 tone de minereuri, inclusiv fierul vechiu. In 1937, acest import a crescut la 122.000 tone. Importul de semi-fabricate metalurgice, care în 1929 era de 189.000 tone, scade în 1937 la 23.000 tone, pe când importul laminatelor înregistrează în același răstimp o scădere dela 87.0000 tone la 12.000. In schimb, producția oțelului crește, în timp de cinci ani — dela 1932 la 1937 — cu 125%, procent cu mult întrecut de producția de fontă și de minereu de fier.
Dar nu numai cifrele privitoare la import-export sau la producție înregistrează progresul industriei metalurgice.
In anii anteriori loviturii de stat, cea mai mare parte a capitalului nou investit, a luat drumul industriei metalurgice grele. Investirile de capital cresc dela 2,1 miliarde lei în 1927
