face astfel o vertiginoasă carieră politică, nu numai pe ruinile democrației, ci și pe ale mișcării legionare.
S’a susținut, în sfârșit, că, prin influența „nefastă” a Elenei Lupescu, regele a fost împins să facă lovitura de stat.
Toate aceste temeiuri le cităm cu titlul de exemple. Celelalte, peste care trecem, sunt exact de aceeași calitate și profunzime.
Desigur că momentele de mai sus — și altele asemănătoare — au putut contribui, într’o măsură mai mică sau mai mare, la crearea atmosferei necesare pentru cele făptuite. După cum nu este exclus ca unele din aceste împrejurări să fi constituit imbolduri personale, pentru unii dintre acei care au participat atunci, efectiv, la ele.
Dar nu în aceste manifestări de suprafață, dintre care cele mai multe au un caracter subiectiv, ci în structura societății românești și mai ales în relațiile de forță, pe deoparte, între clasele și păturile suprapuse și cele guvernate, pe de altă parte, în conflictul de interese și în tendințele divergente dintre diferitele grupări în însăși sânul burgheziei și moșierimii din România — ca rezultat al evoluției economice și politice din ultimul deceniu, își pot găsi explicația schimbările intervenite în politica românească la începutul anului 1938.
Mai mult încă. Dictatura regală nu a fost un fenomen pur românesc. Rând pe rând, în toate țările balcanice, au apărut schimbări în forma de guvernare, cu un conținut aproape identic celor din România. Ba, din punct de vedere cronologic, România a fost ultimul stat din Balcani care a pășit pe această cale.
Ce dovedește acest lucru? Că toate aceste schimbări trec cu mult peste orice cauză subiectivă, apărând drept rezultatul unei evoluții, care are la baza ei elemente de natură pur obiectivă: economice, sociale și politice, specifice nu numai României, dar tuturor țărilor din sud-estul european. Că în cadrul istoric, determinat de evoluția tuturor acestor țări, so-
