Era însă clar, dela început, că încredințarea guvernului partidului gogo-cuzist era o formulă neviabilă și considerată doar o etapă în realizarea planurilor dictatoriale ale celor care activau intens, în culisele vieții politice românești, pentru înlăturarea vechiului sistem de guvernământ.
Când guvernul Goga-Cuza este înlăturat, sub motiv că sub el „anarhia începuse să cuprindă țara”, iarăși nu „Garda de Fier” este chemată să preia puterea, ci dictatura regală îi ia locul.
Indepărtării mișcării legionare dela guvernare, îi va urma, numai după câteva luni, începerea unei sistematice represiuni, care va dura aproape fără întrerupere tot timpul menținerii regimului personal al regelui Carol al II-lea.
Căror cauze s’a datorat noul curs luat de grupările burgheze și moșierești, în frunte cu regele Carol și camarila lui, față de „Garda de Fier”? Pentruce după atâția ani de sprijin acordat acestei mișcări, tocmai în momentul când atinsese culmea puterii i s’a retras acest sprijin? Cu alte cuvinte, pentruce criza politică manifestată în cercul vârfurilor claselor stăpânitoare din România și-a găsit soluția ultimă într’o dictatură regală și nu în instaurarea unui regim legionar?
Explicațiile care s’au dat acestei cotituri făcute în politica românească au fost de cele mai multe ori superficiale și nu s’au bazat pe o analiză serioasă a împrejurărilor și mai ales a forțelor reale, care stăteau la baza tuturor acestor schimbări.
Astfel, s’a pus accentul pe ambiția personală a fostului rege, care aspirând el la titlul de „Führer” nu putea suporta concurența Căpitanului, mai ales dată fiind atitudinea dictatorilor fasciști din celelalte țări europene, față de monarhii în funcțiune.
S’a scos în relief, pe de altă parte, interesul pe care îl avea un pumn de politicieni, falimentari în propriile lor partide sau mânați de ambiții pe care nu și le puteau îndeplini acolo, în a încuraja și sprijini dictatura regelui, pentru a putea
