cialiștii își datoresc situația în care se găsesc disensiunilor existente în rândurile lor și dacă ele vor continua vor distruge mișcarea muncitorească și vor împinge pe aderenții ei în partidele de extremă dreaptă”.
Ceea ce, ca observație, nu era nejust.
Pentru ca să ne dăm însă seamă de rezultatul alegerilor, în ceeace privește clasa muncitoare, vom analiza evoluția pe care a suferit-o massa votanților în cele mai importante centre muncitorești.
Ca mijloc de comparație am considerat din nou alegerile din 1931, pentrucă atunci „Garda de Fier” a luat pentru prima oară parte la campania electorală, iar Partidul Comunist și-a avut candidați proprii. După cum am spus, totalul voturilor exprimate în cele două alegeri — în 1931 și 1937 — a fost aproape același. Atunci ca și acum exista, de fapt, o coaliție guvernamentală cu preponderență liberală, iar o relativă libertate a existat și atunci ca și cu șase ani mai târziu.
In Ardeal am ales opt județe (Bihor, Hunedoara, Timiș-Torontal, Satu Mare, Arad, Cluj, Caraș, Mureș) în care atât social-democrații, cât și comuniștii aveau influență în masse.
In aceste județe „Garda de Fier” și cuziștii la un loc au câștigat, în raport cu 1931, un număr de 108.000 de voturi. Voturile pierdute de național-țărăniști, social-democrați, plus voturile obținute atunci de candidații comuniști, dau un total de 99.800. Aceasta înseamnă că extrema dreaptă a câștigat nu numai toate voturile pierdute de stânga, dar și o parte din ale centrului.
In Vechiul Regat am ales cinci județe, care sunt în același timp și centrele industriale cele mai importante (afară de București): Covurlui, Constanța, Brăila, Iași, Bacău.
Național-țărăniștii au câștigat aici 12.800 de voturi, adică nu numai voturile comuniste și social-democrate, care dădeau un total de 4.800, dar pe lângă acestea și voturi noi. Dar extrema dreaptă a câștigat, între cele două alegeri, 38.000 de voturi!
