Toate încercările însă, în ciuda intensei activități desfășurate, n’au reușit nici de data aceasta.
Fiecare partid s’a prezentat în alegeri singur, cu liste proprii.
Datorită încheerii pactului Codreanu-Maniu, partidul social-democrat a refuzat o colaborare cu național-țărăniștii, dându-i acestui refuz un temeiu ideologic, deși acesta era mai mult un pretext, decât un motiv.
Urmărind tactica propusă de d. Maniu, național-țărăniștii se prezentară și ei singuri, refuzând orice colaborare sau depunerea de liste comune cu celelalte partide și organizații antifasciste, așteptându-se, în schimb, să exploateze în propriul lor folos pactul încheiat cu „Garda”. (Cine a exploatat și cine a fost adevăratul beneficiar al acestui pact, am văzut mai sus).
In locul realizării frontului unic muncitoresc, social-democrații au făcut un cartel electoral și au pus liste comune cu mica grupare a socialiștilor unitari.
In locul frontului popular anti-fascist, țara asistă la divizarea forțelor democratice și la o mascată colaborare între cel mai puternic partid al acestei democrații și extrema dreaptă.
Toate forțele burgheziei reacționare nu puteau decât să aplaude un asemenea rezultat! Toate elementele care sprijineau, dela dreapta sau dela stânga, burghezia reacționară, puteau să se felicite.
Totuși în fața unei asemenea situații și adaptându-se ei, avangarda muncitorimii trebuia să ia o hotărâre. Partidul Comunist, stătea în fața următoarei probleme: să meargă cu partidul social-democrat, după ce ar fi impus excluderea elementelor troțchiste, cu toată linia politică colaboraționistă și reacționară a conducerii partidului sau să sprijine partidul național-țărănesc, deși acesta încheiase pactul cu „Garda de Fier”?
In situația dată, cu tot sabotajul sistematic practicat de conducătorii social-democrați și ai Confederației în ce pri-
