bătrânul, și-și înfundă privirea în foile'galbene ale psaltirii.
Scheletul se întoarse pe picioarele-i de ciolane. Lanțurile grele se izbiră între ele, o pulbere roșie de rugină se scutură pe podele. Avea pământ reavăn printre coaste, negru ; pete verzi luceau pe șiruri de oase. Zuruiră iarăș fiarele și zgomotul lor se perdu în pustia tăcere a nopții, grăbită să-l acopere.
Ca la un ceas de liniște se scurse. Numai foșnirea de frunză uscată a foilor cărții și pâlpăitul sfios al făcliilor se stingeau în odaia cu ungherele țesute în pânze de păianjen.
Un ceas, și iarăș larma ciudată învie. Cătușe de cătușe lovite: zor! zor! sgomotau în tăcere. Ușa se deschise. Acelaș schelet curmat de fiare, ferecat, aceiaș hârcă cu două găuri în loc de priviri, cu nasul mușcat de moarte, cu rânjetul dinților fără de buze, cu sclipirile lucitoare printre petele de humă și de putregai.
— Ți-am spus că am treabă! — își încruntă moșneagul albele-i sprâncene, supărat. Vino mai târziu !
Ca un oftat mișcă para făcliilor de ceară. Rămășița de om se întoarse către ușe. Călca încet, cu părere de rău. Cătușele sunau, își spu-neau cântecul lor de robie.
Peste vre-o două ceasuri, iarăș lanțurile grele zornăiră și cel curmat de ele, își arătă tidva goală,
