STRIGOIUL.
Cei mai iscusiți dintre săteni credeau că venise anume cărturarul pentru „casa rea“. Oamenii de toată mâna dădeau din umeri și închideau din pleoape, în dorința de a și închide mintea pentru priceperea tainei. Nu erau bucuroși să găzduiască în capul lor rostul unor lucruri mai presus de firea omenească.
Cărturarul venise în sat, cine știe din care parte a lumii, trecuse pela biserică, își făcuse cruce ca toți creștinii, și se oprise tocmai la „casa rea“. In drum, în fața casei îngrădită cu gard viu și năpădită de bozii, de pălămidă și de cucute cât omul de mari, moșneagul cu părul alb ca fuiorul, își lăsase jos de pe umeri desagii plini cu cărți, și căutase cu ochii un om, cu care să poată vorbi.
— A cui e casa asta? — l-a întrebat cărturarul, pe întâiul ins ce s’a ivit pe șoseaua comunei.
