ARURISENIA PREOTULUI.
— Nu vedeți voi că n'avem încotro? se răsti: Năstase Pogon către ceilalți doi tovarăși de drum avan: prin noapte și ploae. Trebue să ne adăpostim în casa lui Negru; aminteri ni se udă și sacii cu lână, și nu mai putem scoate carul din hârtoapele astea, nici într'o săptămână.
Și Andrei Mălureanu, tovarășul de negoț al lui Pogon, și chirigiul primiră sfatul, bucuroși oare cum că nu-l dăduseră ei. Socoteau, în mințile lor superstițioase, că dacă se va întâmpla ceva, i se va întâmpla aceluia care i-a dus în casa lui Negru. Tăcură deci și-l lăsară pe Pogon să ia caii de căpestre și să-i cârmească. Ei trecură la roatele dinnapoi ale căruței, ca să împingă. Dacă intra apa în lână, fie-care sac se făcea de zece ori mai greu, și atunci chiar că n-ar mai fi putut să urnească din loc căruța!
Casa lui Negru își păstrase acoperișul întreg, deși nu mai era locuită de douăzeci de ani.
