Această pagină nu a fost verificată
38
Când începe ca să-mi strige
Mii de ace-n mine-nfige,
În frigare viu mă frige
Și mă rupe cu cârlige.
Ea de Domnul nu să teme,
Ca creștină să de chieme,
Ci din gura ei în vreme
Ies ocări tot și blesteme.
N-are ea în veac cuvinte
Dulci, domoale și cu minte,
Nu cunoaște ce e cinste,
De rușine nu mai simte.
Vecinic e-nrăutățită,
Și tot îndărătnicită,
Năbădăioasă, sucită,
Parcă este îndrăcită.
