PARTEA I ••••••••
PRACTICA MEDICALĂ
Meșteșugul doctoricesc a fost practicat de mai multe categorii de profesioniști. In primul rând vin cei recunoscuți cu acest drept, cei oarecum oficiali: bărbierii, moașele, vracii, doctorii și hirurgii. Acestora trebue să alăturăm pe duhovnici, adică pe doctorii sufletești.
Vin apoi clandestinii: lecuitorii, fermecătorii, cimpoitorii, vrăjitorii, babele și nenumărații anonimi ai medicinei empirice.
In a treia categorie punem pe cei care s’au specializat în prepararea, conservarea și vânzarea medicamentelor, adică pe spițeri.
BĂRBIERII
Din timpuri foarte îndepărtate și la toate popoarele bărbierii au jucat un rol de seamă în trecutul medical.
Mai întâi, bărbierii erau cu oarecare cultură, pentrucă fiind breslași nelipsiți de pe lângă mânăstirele de călugări din Apus, ei aveau posibilitatea să se instruiască. Mai apoi, utilizarea lor a fost impusă de necesitățile răsboiului, pentrucă trupele când plecau la lupte erau însoțite de bărbieri, cari, în afară de meșteșugul lor, dădeau primele ajutoare răniților și bolnavilor.
Aceste două împrejurări, cultura și nevoia de serviciile lor în răsboaie, a făcut ca cu vremea, să li se recunoască dreptul de a face pansamente, de a practica mici intervenții, să prepare alifii, etc. Așa a luat ființă breasla bărbierilor hirurgi, care n’a lipsit la nici un popor.
In Franța, până la începutul secolului al XVII-lea, aveau dreptul să practice medicina trei categorii de corporații: doctorii cu titluri universitare, apoi hirurgii ziși a robe longue, fără titluri universitare și bărbierii ziși a robe courte.
