Soarta răsboiului a hotărât altfel. Rușii au fost bătuți și Cantemir a trecut cu mulți alți boeri în Rusia. Aici, Cantemir ajunge intimul împăratului Petru cel Mare, dar și necazurile încep să se ție de el. Casandra, soția lui, femee tânără, moare la 1713, de dor și de jale pentru țara părăsită, dar și de o boală nemiloasă. Natura acestei boli o ghicim câțiva ani mai târziu, la 1718, când moare și o fată a lor, Smaranda, de „hectica, adică de ftisis”. Un an mai târziu, în 1719, Cantemir se însoară din nou cu frumoasa principesă Anastasia Trubețcoi. Curând isbucnește răsboiul din Caucaz și Cantemir însoțește pe Țar, ca singurul om cunoscător al limbii și obiceiurilor Musulmanilor. Oboselile și o boală cronică, diabetul, începe să’l chinue și după scurtă vreme cel reprezentat în tabloul dela Rouen „cu fața tinerească prelungă și ochii de o nevinovată privire dulce”[1], avea să moară la 21 August 1723, încă tânăr. A murit de boala diabeticilor casectici, de boala care a ucis pe fiica lui, Smaranda și probabil și pe sensibila lui soție Casandra, de tuberculoză.
Opera lui Cantemir este imensă. A scris o mulțime de lucrări și în toate se găsesc numeroase informațiuni de ordin medical. In Descrierea Moldovei, ne documentează asupra climatului și influența așezărei geografice asupra vieței poporului, cum și asupra obiceiurilor și credințelor Moldovenești. In Hronic, dă o sumă de informații asupra medicilor din vechime și despre rolul lor de multeori puțin simpatic, acela de otrăvitori venali. In Istoria Imperiului Otoman, Cantemir dă toată măsura spiritului său de fin observator și doctor fără reproș, atunci când descrie o operație de hernie, pe care a văzut-o executată de un hirurg albanez.
Admirator al lui Van Helmont, Cantemir închină câteva pagini panegirice acestui iatrofilosof mistic, mânuitor abil al retortelor de laborator dar și al formulelor magice, pentru care, acțiunea medicamentelor este bazată în ultima analiză numai pe îndurarea lui Dumnezeu. Adept al unei filosofii care nu exclude ci preamărește Dumnezeirea, Cantemir a fost un drept credincios până la bigotism, ceiace l-a și determinat să recomande în Divanul, ascetismul cel mai riguros. Totuși aceasta nu l-a înpiedicat să fie în acelaș timp de o credulitate, uneori naivă, în supranatural, și să descrie fapte ireale ca văzute de el însuși, vindecări miraculoase de râe ori de alte boli, asupra cărora vom reveni când vom studia aceste fapte.
- ↑ N. Iorga. Istoria Literaturii Române, vol. II, pag. 341.
