Dimitrie Cantemir și pe Nicolae Mavrocordat. Amândoi au fost și Domnitori, așa că influența lor trebue să fi fost cu mult mai mare decât chiar a doctorilor din timpul lor în dirijarea ideei medicale.
Viața lui Cantemir se cunoaște în toate amănuntele ei. Opera lui, pe cât de vastă pe atât de multilaterală, a fost studiată de biografi iscusiți, și desigur va mai fi studiată și deacum înainte.[1] Totuși, o latură a acestei opere, aceia care ne interesează pe noi, n’a fost încă suficient evidențiată.
Dimitrie Cantemir a fost nu numai un filosof literat și istoriograf erudit, el a fost și un iatrofilosof, un fin observator al realităților, care îl apropie și-l pune în rândul celor care promovau ideia medicală bazată pe observația directă a faptelor, în locul vechilor discuțiuni filosofice fără deslegare sau fără folos. Prin această latură, Dimitrie Cantemir aparține Istoriei medicinei dela noi. Și, pentrucă niciodată ideia nu poate fi separată de pionierii care luptă pentru ea, trebue să spunem câteva cuvinte despre viața acestui om, care a lăsat urme adânci în viața literară și științifică dela noi.
Dimitrie Cantemir s’a născut la 26 Octombrie 1674, fiu al lui Constantin Cantemir, Domn al Moldovei. De fapt acest nume este de împrumut. Numele adevărat era de Silișteanu, adică fiu al lui Constantin și nepot al lui Toader din Siliștea. Și acest nepot de mazil fălcian, Moldovean băștinaș cu toate calitățile de istețime ale acestui popor, ajunge Domn al Moldovei, cneaz și senator rusesc din vremea lui Petre Alexeievici. De mic, la 14 ani, a fost trimis la Constantinopol, în chip de gaj pentru credința tatălui său. Aici și-a făcut primele studii. La moartea tatălui său, în 1693, fiind în Moldova, a fost ales Domn de către boeri, dar n’a fost confirmat de către Poartă. Atunci s’a întors la Constantinopol și și-a reluat studiile. In 1700 revine în țară cu fratele lui, Antioh, care fusese numit Domn al Moldovei. Atunci se căsătorește cu Casandra, fata lui Șerban Cantacuzino, cel ucis cu otravă de către Brâncoveanu, și se reîntoarce în Constantinopol. In 1710, odată cu isbucnirea răsboiului ruso-turc, este numit Domn al Moldovei. In timpul răsboiului, socotește că o să capete o soartă mai bună pentru țara lui dela cei de o credință cu Moldovenii, și se dă de partea Rușilor.
- ↑ Biografia lui Cantemir in Istoria Imper. Otoman, ediția Academ. — I. Minea. Despre Dim. Cantemir, omul, scriitorul, domnitorul. Iași, 1926. O biografie în Foaia p. minte, inimă și literatură, pe 1842. — Alta în Revista critică-literară de Ovid Densușianu, An. II. p. 62 și în Floarea Darurilor, 1907. — N. Iorga, în Istoria Literaturei rom., vol. II, pag. 311 și următ. G. Pascu, Viața și operele lui D. Cantemir, 1924. etc.
