prețuiți de către Turci. In Constantinopol, un doctor care se distingea avea posibilitatea să ajungă la cele mai înalte demnități. Așa s’a făcut că un Panaiotache Nicusis ajunge prim dragoman al Porței în 1670. Un Alexandru Mavrocordat, doctor dela Padova, a avut în mâini destinele Imperiului Otoman. Doctori ca Mihalache Manu, Stavrache, alături de un Haiatizade aveau atâta trecere la Sultan, că puneau ori scoteau din domnie pe Domnii români, după voia lor.
Unii din acești doctori veneau și prin țările noastre. Și de unde până acum veneau numai vremelnic, chemați pentru consultații, de acum înainte încep să se stabilească la noi. Mulți din ei erau doctori veritabili cu educație apuseană, unii, ca Pilarino aveau chiar reputație europeană. Toți aceștia, deși crescuți în principiile vechi ipocratice, sunt însă aprigi propovăduitori ai ideilor noi, care’și făceau drum în studiul medicinei.
Acestor împrejurări se datorește faptul că dupe 1650, a dispărut complect termenul de vraciu și a fost înlocuit cu cel de doftor. Faptul dovedește o modificare profundă în înțelesul ce se dă acestor termeni și deci o tot atât de profundă modificare în îndrumarea ideei medicale. Vraciul a rămas termen bisericesc; el sintetiza ideia medicală îndrumată de reprezentanții bisericei, pe când doctorul era un om al școalei înalte, care se inspira din studiul naturei boalelor, din disecția celor răpuși de boală și din cercetările de laborator.
In acelas timp trebue să ținem seamă și de un alt factor, care’și va fi avut desigur partea de influență în dirijarea ideei medicale, în raport cu noile descoperiri ale științei. Este vorba de nevoia ce simțea tot mai mult, nevoia cărții, nevoia de a citi și de a se instrui fiecare dupe posibilitățile ce avea. Cei care s’au ocupat cu Istoria literaturii românești, aduc dovezi netăgăduite despre sforțările ce se făceau atunci pe terenul cultural. Insă, medicina era o știință de prea multă specializare, ca să poată pătrunde așa ușor. Dacă în catalogul cărților mânăstirei Barnovschi din Iași, găsim de exemplu o carte despre Teoriile anatomice ale lui Ioan Patriolanus,[1] în schimb cărturarii cei mulți, acei care silabisau vechea slovă românească scrisă cu litera slavă, aveau în mâini tot numai învățăturile din Pravila lui Matei Basarab.
Oricum, în mișcarea de întrecere ce se făcea pe terenul cultural și în special pentru promovarea noilor idei medicale, în afară de medicii de cari ne vom ocupa în capitolul următor, trebuie să distingem la începutul secolului al XVIII-lea, doi pionieri de seamă, pe
- ↑ Hurmuzachi, vol. XIV, pt. II, pag. 910.
