lalte mădulare toate încep a răci și rămâne moarte, pentrucă stihia sângelui care iase de înviază tot trupul au eșit de într’ânsele și au rămas moarte și nemișcate. Atunce vine tot sângele de strânge la inemă și aciaș se desparte de se duce și de la inemă, și aciaș moare și inema, pentru carea iaste cum am zis, în pântecele muerei întâi se polimeaște inema omului, și dacă moare cum a-ți auzit mai sus, întâi moare toate mădularele iar mai pre urmă și inema, însă dacă iase stihia sângelui dela om… atunce iase și sufletul. Drept aceea trupurile cele moarte sânge n’au, ce numa hiare, flegmă și tuse, care și iale es după aceea dacă iase stihia sângelui, și în mormânt alt nu rămâne, fără numai hierea adecă ce e uscată, carele iaste pământul cela ce au luat Dumnezeu de în pământ; pentru aceea pământul ține ce e al său, iar celelalte trei stihii merg fieșcare pre la al ei loc, căldura adică sângele în foc, răceala, adecă flegma în aer, iar tusea, care iaste umezeala, merge în apă.[1]
Pravilistul se ridică contra fatalismului, contra celor care cred că viața are un termen fixat mai dinainte, cât și contra celor care cred în zodii și noroc. O asemenea credință ar face inutilă intervenția doctorilor, de aceia Pravilistul recomandă cu tot dinadinsul meșteșugul doctoricesc, căci doctorii cu erbi lungesc viața celor ce se caută cu ei:
„…Să vă aduceți aminte de dohtorul cel mare al Elinilor (Hipocrat) carele scrie și spune întru socotelile vrăjitorești ale dohtoriei. Când vezi, zice, un om bolnav, de va muri nu va muri, poți-l cunoaște pre semnele trupului… Era un dohtor anume Rodios și atâta de bine știa meșterșugul dohtoriei, cât cu erbile lungea viața aceluia ce vrea să moară curând; deci nu sta nici la nașterea omului, nici la norocu-i, căci el știa numai cu erbi, să lungească viața acelui bolnav; și acel dohtor era de pururea bolnav și știa să facă numai atâta, cum am zis, să lungească zilele trupului său cu dohtoriile, deaceia strica alte socoteli carele ziceau Elinii, că nașterea omului și nărocul lui aduce-l să pață nevoi în lume; iar noi vedem… că aceluia nu i-au fost nașterea lui, nici nărocul lui să moară, căci erbile l-au tămăduit.[2]
Aceste exemple și multe altele ce vom cita în studiul ce urmează, dovedesc din plin gândul și îndrumarea ce dă Pravilistul bi-
