polimeaște trupul cu sufletul, adică ia viață. In a treia lună mișcă coconul și’n a noua se naște. In timpul gestațiunei coconul se hrănește din sângele femeei și răsuflă pe buric:
Când se împreună bărbatul cu femeia lui, și muerea cu bărbatul său, acolo unde se împreună este mațul muerei deschis și așteaptă să primească sămânța bărbatului care va să lepede; deci dacă se varsă și intră în mațul muerei, aciaș se închide și se amestecă cu sângele muerei și se face ca o fărămă de carne și stă așa până în nouă zile; deci atunci dacă se împlu acele nouă zile, se pojvicește și stă pojvicit până în 40 de zile, și la 40 de zile se polimeaște chip de cocon și se însuflețeaște, adică trupul cu sufletul se împreună, ce să zice, se face, însă a treia lună se mișcă coconul în pântecele muerei, iar a noua naște.
Iar marele Atanasie așa zice, cum e când se împreună cu oțelul și cum se lovesc scapără; așa și de împreunarea bărbatului și a muerei (cu tocmirea lui Dumnezeu), acolo aciași se face trupul cu sufletul.[1]
Așa dar, pentru Pravilistul bisericesc, fecundarea este ca scăpărarea oțelului, adecă unirea trupului cu sufletul după tocmirea lui Dumnezeu. Sămânța bărbatului este însuflețită și se înmulțește până se face omul în pântecele femeei. Intâi se formează inima, până în a treia zi; a noua zi se formează trupul, iar la 40 de zile fața coconului:
Zice și înțeleptul Alexandru, nici un om să nu gândească că iaste fără de suflet sămânța bărbatului, ce însuflețită cade în mațul muerei, și crește și se înmulțește, iar ce e fără de suflet, nici crește, nici se îmulțește; deci omul în pântecele muerei întâi se polimește inima-i și se închipuiaște și celat trup tot…
Iar Nichifor Xandopol pentru nașterea omului așa grăește, că se face în pântecele muerei când se împreună bărbatul cu dânsa întru pohta trupească; a treia zi se semnează inima, a noua zi se polimește trupul, iar la patruzeci de zile se închipuiaște fața coconului de tot…[2]
b) Asemănarea copiilor cu părinții lor, cu tatăl sau cu mama, Pravilistul o explică citând tot pe Hipocrat. De va fi mai multă sămânța bărbatului, copilul va semăna tatălui; de va fi mai mult sângele muerei, copilul va semăna mamei sau rudeniei sale.
