împotriva nedreptăților sociale și slăvea libertatea ce avea să vie odată cu marea revoluție despre care, în cei din urmă ani ai vieții sale, auzea cum se desfășura în Franța, așteptând-o și în țara lui. Pe aceasta o dorea despărțită de Anglia împotriva căreia a scris cel mai puternic cântec de luptă, amintind războaiele purtate de veacuri cu o ură ce nu avea să se stingă decât în secolul din urmă.
Poeziile acestea exprimau toate simțimintele omului simplu, de la dragostea cea mai duioasă până la disprețul și ura cea mai îndârjită și erau uneori, pline de haz, de un humor vioiu, deși eșeau câteodată din imaginația cea mai fantastică, erau totuși totdeauna naturale, exprimau fără căutare și într’o formă vioaie un simțimânt adevărat. Ele se răspândiră din mână în mână și din gură în gură, pânăce într’o zi, poetul, care până la vârsta de 27 de ani a trăit doar viața de plugar nevoiaș, amărât de multă sărăcie, se hotărî să le publice într’un volum, pentru a-și câștiga suma necesară drumului ce avea de gând să facă până în America, ca să înceapă acolo o nouă viață. Dintr’o zi într’alta ajunse vestit, fu chemat la Edinburgh, sărbătorit, invitat prin toate saloanele — era omul la modă. Toate acestea însă nu ținură mult și Burns nu se alese la urmă decât cu o slujbă de încasator la accize, slujbă care numai când se prindea vre-o contrabandă, îi mai aducea câte un câștig. Din nenorocire lipsa de stăpânire la petreceri, pentru care, ca om plăcut în lume, găsea prilejuri multe, i-a prăpădit sănătatea și a murit la vârsta de 37 de ani. Chiar și către sfârșitul vieții a scris multe lucruri din cele mai frumoase. Capodopera sa, Tom O’ Shanter, este din această epocă; ea întrunește toate calitățile operii poetului. Mai tipări o ediție a poeziilor sale care, ca și cea dintâi, i-a adus mai mult faimă decât bani. Afară de volumul de poezii a mai rămas de la el numai un volum de corespondență, interesant pentru lămurirea dezvoltării sale sufletești. După moarte faima i-a devenit din ce în ce mai mare, a trecut de hotarul micei sale patrii și sute de ediții îi răspândiră versurile în toată lumea engleză și multe fură traduse și în alte limbi. La noi nu s’a tradus bine până acum decât o singură poezie — dintre cele mai frumoase — de către St. O. Iosif, și vre-o 2—3 poezii mai slab traduse de G. Lazu și publicate în volumul său de traduceri (tipărit la Șaraga, 1896).
