felul de rațe și de gâște, care înotau de colo colo pe lac. Pe „Alpii” noștri găseam minunate pene,
încântătoare comori cu culori nespus de frumoase, dar niciuna nu întrecea acele ale păunului, care totdeauna mi-au părut neasemănate și cu un farmec ca de basm, cu ochiul lor minunat de pe fiecare pană și culorile lor dumnezeești. Am o amintire foarte nelămurită despre jocurile noastre, dar știu că erau încântătoare și pline de mister și se împleteau într’o poveste întreagă, pe care în fiece anotimp o reluam dela capăt.
Eram copii plini de imaginație, și fiecare își avea rolul și îl juca pe cât de conștiincios putea;
Trebue să mărturisesc că niciodată nu primeam un rol neînsemnat; eram totdeauna unul din personagiile cele mai de seamă, dacă nu cel mai important, și de câte ori se întâmpla să fie o regină în joc, eu îi jucam rolul. Ne plăcea să ne costumăm, și noțiunea mea despre regine consta dintr’o rochie cu trenă lungă, atârnând după mine pe podele. Dar acolo pe „Alpi”, alte roluri erau jucate, căci o trenă nu și-ar fi avut locul: eram haiduci sau exploratori, pirați sau pionieri și câte și mai câte!...
Imi aduc aminte de indignarea mea în chestiunea trenelor, când mi se spuse că păunul care pășea atât de falnic și biruitor prin domeniul nostru funinginos, era partea bărbătească, nu cea femeiască; în închipuirea mea păunul era regina lumii păsărești, și splendida coadă, pe care o târa după dânsul, era trena regală a Majestăței Sale Regina; ce-i trebuia unui bărbat, fie el chiar regele păsărilor, o așa nemaipomenită podoabă?
