orice, era dublă și avea broboane ascuțite pe toată suprafața ei. Era o fericire fără seamăn, de a putea ținea câteva clipe, o astfel de comoară.
Tot aici, am văzut pentru întâia oară, frumoșii fluturi albaștri brazilieni, cu aripile ca de sidef azuriu. Totdeauna mi-au apărut ca adevărata chintesență a albastrului, ca și când ei ar fi expresiunea supremă și desăvârșită a acestei culori, care cuprinde cerul și marea în toată perfecțiunea lor.
Visul meu, dealungul vieții, a fost să am fluturi albaștri de acest soiu, vii și sburând prin odaie. Fluturi azurii domesticiți, ca niște luminițe albastre! îmi închipuiam că i-aș păstra vii, punând largi cupe pline cu trandafiri albi, pe mese, pe podele, pe marginea ferestrelor, uriași trandafiri albi acoperiți cu rouă, cari să le fie hrană. In basmele minunate pe cari mi le făuream și pe cari chiar și acum le pot născoci cu toată căldura de altădată, mai întotdeauna se aflau fluturi albaștri din aceștia, plutind prin camerele mele, sorbind viață din trandafirii mei albi ca zăpada, așezați în lumina soarelui!
Una din cele mai rare comori ale căsuței elvețiene era o piatră mlădioasă, în patru colțuri și de culoarea nisipului, ca o bucată de turtă dulce; se îndoia ușor în sus și în jos, când o țineai de un capăt. Bine înțeles, niciodată nu aveam voie să ținem în mână acest neprețuit mineral; îmi închipuesc că o mânuire ceva mai brutală l-ar fi frânt.
Dar nicio vizită la muzeu nu era deplină, dacă nu ridicam această minunată piatră, pentru o clipă, dela locul unde se odihnea.
