picturile religiei. Și apoi mirosul ei! De o dulceață pătrunzătoare, mai presus de orice cuvânt, o mireasmă care ți se urcă la cap, aproape amețitoare și moleșitoare uneori. E o lume întreagă în mirosul crinului Maicii Domnului, ceva biblic, ceva legendar, ireal de frumos, aproape. Afară de aceasta, e atât de înalt și de mlădios, atât de strălucitor, încât pare că din petalele lui izvorăște lumină.
Din ziua în care am descoperit minunea acestor crini albi, în grădina căsuței elvețiene, m’am străduit să-i sădesc oriunde mi-am făcut grădină. Uneori, mi-a mers în plin, alteori nu.
Acum de curând, am izbutit mai presus de cele mai scumpe așteptări ale mele; aceasta s’a întâmplat la Balcic, pe o terasă deasupra Mării Negre.
Aici, spre nemărginita mea bucurie, au răsărit strălucitori, albe minuni de lumină. Dar cu toate că întregul drum al vieții desparte aleea mea de crini din depărtata Dobroge, de primii crini ce i-am văzut în grădinița tatălui meu, mirosul crinului Maicii Domnului mă poartă totdeauna înapoi, spre căsuța elvețiană din insula Wight.
Cât de minunată e puterea amintirii! Mereu și mereu pomenesc de ea, căci mă urmărește strania vrajă ce au miresmele — ca o baghetă magică — de a reînvia imagini de mult uitate. Imagini ce amintesc locuri, chipuri omenești, cuvinte rostite, gânduri gândite. Visuri, frumuseți, încântare... Vraja amintirii!...
Dar și mâhnirea ei și dorul de tot ce-a trecut... s’a dus, pare-se, pentru totdeauna și nu
