Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/48

Această pagină nu a fost verificată

Părul lor era nespus de lucios, ca marmora șlefuită, și când se mișcau, lumini albastre jucau pe trupurile lor lucitoare.

Pe vizitiul nostru îl chema Robert. Era un omuleț sfrijit, cu obrazul slab și aspru și cu un zâmbet înghețat la un colț al gurii. Mâna cu o impecabilă corectitudine engleză, cu toate că întotdeauna sta cam aplecat într’o parte, ceeace era caracteristica lui. Bine înțeles, noi copiii, îl iubeam pe Robert.

Cel mai frumos din troterii Orloff avea numele de Vice-Roi, dar la grajd purta porecla de Skitty (Cârcotă) căci era cârcotaș și greu de strunit. Skitty ne insufla nouă cea mai adâncă adorare. In el totul era desăvârșit: chipul cum își ridica genunchii, minunata linie rotunjită a coastelor, și mai ales — ceeace mă extazia — avea o unduire a coamei, când își încovoia gâtul, neîntrecută, un fel de tremurare de val care-i luneca dealungul părului când alerga la trap, pe care puteam s’o zăresc numai când mă aplecam mai tare, afară din „vagonetă”, anume ca s’o pândesc. Oricât de primejdios ar fi fost să mă aplec în afară, nu-mi păsa, dacă puteam măcar să prind în treacăt cu o privire gâtul încovoiat al lui Skitty și unda din coama lui când alerga în trap. Era pentru mine răpirea desăvârșită, o înfiorare ce se putea simți din creștetul capului până în vârful picioarelor. Da, extaz, acesta este singurul cuvânt ce se potrivește acelei stări.

Puteți să râdeți oricât veți vrea, îmi dau bine seama că e ceva absurd, dar linia încovoiată a gâtului negru-albastru al lui Skitty, a fost și mi-a rămas în amintire, ca un extaz din cele mai îmbătătoare.