dar ele erau atât de puternice încât chiar în ziua de azi e de ajuns să închid ochii ca să simt cum mă cuprind iar, cu aceeași putere de odinioară!
Era, bunăoară, nespusa înfiorare de fericire de a ajunge la malul mării, la Osborne, după ce se retrăsese marea; coborârea din „vagonetă” dinaintea micului castel al paznicului și posibilitatea, totdeauna reînoită, de a găsi minunate scoici!
Nisipul se întindea argintiu, umed și luciu sub picioarele noastre goale; iar pe jumătate îngropate, se aflau comorile, cari nu așteptau decât să le descoperim.
Ducky și cu mine împărtășeam același extaz.
Inimile ne băteau, ochii ne străluceau; fiece pas putea însemna o minunată descoperire. Mai ales scoicile în formă de eventai erau căutate de noi, și într’o zi am descoperit una lată, trandafirie, ca o delicată petală de roză, cu crestături mari adânci, și mult mai mare decât cele găsite de obiceiu pe plaja dela Osborne, semănând mai mult cu scoicile ce se găsesc în țările tropicale. Era un nemaipomenit noroc!
Ducky și cu mine privirăm această descoperire aproape ca pe o minune, iar ceilalți îmi invidiau norocul; acea zi fu o sărbătoare, o zi de pomenit în veci.
Dar acuma veți putea zâmbi când vă voiu pomeni de alta din numeroasele mele bucurii extatice, sau înfiorări de fericire.
Mama avea două perechi de splendizi troteuri Orloff, negri ca tăciunele, pe cari însuși prințul Orloff îi oferise în dar, când era în Rusia.
