cu el. Lady Monson nu mai era tânără. Mamă a trei fete mari și a unui fiu, era o femeie de înaltă cultură și trăise mult în străinătate. Avea o dragoste deosebită pentru Italia, a cărei limbă o vorbea cu ușurință, precum vorbea și alte câteva. Englezeasca ei era totdeauna împănată cu vorbe străine. Avea în glas o ușoară răgușeală, care nu era lipsită de farmec; fiind plină de însuflețire făcea necontenit o mulțime de gesturi cu mâinile, din care pricină numeroasele ei brățări zăngăneau cu un sgomot cu totul deosebit. Era foarte cunoscătoare în lucruri antice de preț, iscodea peste tot prăvălii cu bibelouri rare și totdeauna se întorcea încărcată cu nenumărate nimicuri ce le cumpăra. Nu numai brățările, dar toate lucrurile pe Lady Monson zăngăneau: colanul cu diferite atârnături, lanțurile, etc... cumpărături rare, de prin țări străine. Soțul Lady-ei Monson era scudier de onoare în suita tatei și pe atât de liniștit pe cât era de însuflețită soția lui. Nu și-ar fi putut nimeni închipui două ființe mai deosebite; totuși se înțelegeau de minune. Lady Monson era înaltă și avea trăsăturile foarte frumoase, însă cam aspre. Cele trei fiice ale ei erau cât se poate de drăguțe, dar noi, copiii, niciodată nu cunoscusem prea bine pe Lady Monson; era prea învățată pentru mintea noastră necoaptă. Marea noastră prietenă, printre doamnele de onoare ale mamei, era Etta Keppel, născută Blundel, tânăra fată pe care o admirasem atât de mult când eram copil, la Malta. Se căsătorise cu Colin Keppel, pe atunci locotenent sub ordinele tatei, mai târziu scudierul lui. Etta era foarte drăgălașă, avea ochi mari și rotunzi; o iubeam și
