Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/456

Această pagină nu a fost verificată

de portocali. Eram o fetișcană slăbuță, fără rotunjimi, cu păr bălai foarte deschis, strâns încrețit pe frunte după moda reginei Alexandra; trăsăturile feței erau nehotărâte, ochii albaștri și n’aveam nimic impunător. Păream caraghios de tânără și mi se părea că mă joc de-a cucoana. N’aș putea spune că eram prea încântată de înfățișarea mea, având o idee mult mai romantică despre ceeace ar trebui să fie o mireasă, dar mama nu o împărtășea câtuși de puțin; așa dar, fui împodobită după gustul ei, și-mi purtai apăsătoarele găteli, cât putui mai bine.

Cununia religioasă catolică era cea mai însemnată dintre ceremonii și se desfășură într’o biserică ce făcea parte din castel și la care se ajungea prin coridoare lungi și încâlcite. Sigmaringen, fiind în adevăr o veche cetate, cuprindea toate cele cuvenite unei fortărețe. Slujba fu lungă și solemnă, cu muzică cât se poate de bună și mulți preoți. Scaunele noastre de rugăciune erau așezate în fața altarului, despărțite de -celelalte și cea mai mare parte din slujbă o ascultarăm în genunchi, îmi plăcură cântecele latinești cam monotone; mă învăluiau într’un fel de toropeală ocrotitoare care-mi liniști temerea și îngădui nădejdii să se strecoare în inima mea, ce bătea plină de îngrijorare. Slujba religioasă protestană se făcu într’unul din marile saloane. Serviciul religios fu citit de-un preot naval și simții o înduioșare plăcută văzând că mâinile noastre sunt unite de-un cleric aparținând marinei. Nu-mi aduc aminte de dejunul de gală și aproape nici de plecarea noastră. Ne luarăm rămas bun, însă nu pentru ultima oară și cum nu se chema că plecăm