ei era generalul Florescu, care era un bărbat frumos, cu barbă bine îngrijită și mustăți lungi după moda lui Napoleon al III-lea. Petre Carp avea un cap ciudat croit, un nas de acvilă și un monoclu ce accentua expresiunea lui șăgalnică, sau mai bine zis, satirică.
- ) Franțuzește în text.
Imi plăcu dintrodată, era mai puțin pompos decât ceilalți și ghicii simțiri omenești și o largă înțelegere sub înfățișarea lui ironică.
Dar cel care mi se făcu îndată prieten, după ciudata lege a afinității, fu generalul Vlădescu, șeful Casei Militare a Regelui. Vlădescu era adevărata întruchipare a ostașului, cu înfățișare marțială, trup voinic și o mustață albă cuceritoare, cu vârfurile bine desprinse de obraz; afară de aceasta era plin de minunată bunăvoie și veselie. El păru a înțelege, dela început, că nu eram de fapt decât o copilă, ce avea să fie smulsă dintr’o fericită viață de familie. Imi ghicise gândurile și simțirile. Și în loc de a pierde vremea în măguliri deșarte, își puse mintea să ne facă pe surori și pe mine să râdem din toată inima de câte ori vorbea cu noi. N’am mai văzut în ochii nimănui, o veselie atât de adevărată. Multe ceasuri triste din viața mea de mai târziu, le-a înveselit generalul Vlădescu; el înțelegea singurătatea mea într’o țară depărtată și străină și adesea lumina, cu glumele lui hazlii, cea mai întunecată atmosferă. Prietenia ce se născu între noi dela prima întâlnire, dăinui până în ultima zi a vieții lui, mulți ani mai târziu. Se afla și Ioan Kalinderu, bine înțeles, printre cei mai cu vază din suita Regelui. Apucăturile lui dela Sigmaringen nu se prea deosebeau de cele dela Windsor. Arăta în toată înfățișarea lui, un fel de înțelegere șireată,
