Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/397

Această pagină nu a fost verificată

ridicând paharul, cu o privire plină de înțeles, zise: „Vreau să beau, pentru ziua voastră de miere” (Honigtag.) „Ziua de miere!” Văzui pe Nando cum îngălbenește; își ridică și el curtenitor paharul ca răspuns, dar mâna îi tremura și din acea clipă își pierdu toată veselia, rămase tăcut cu gândul departe, mâhnit parcă până’n fundul inimii.

Indată ce ne scularăm dela masă, mă trase într’un colț; cu ochii plini de turburare și cu nările în freamăt, mă întrebă: „Ai auzit?” „Ce s’aud?” „A zis „ziua de miere”. „Și de ce nu!”

„Nu înțelegi ce-a vrut să zică? A vrut să spună că în loc de o lună de miere, n’are să ne dea decât o zi! Uite așa e el! Nu-i pasă de sentimentele altora și nici nu le’nțelege. La unchiu’ așa merge: numai muncă și nicio plăcere cât e anul de lung și oricare ar fi anotimpul. Lui nu i-a trebuit lună de miere; se vede că nu e ca toată lumea; e întreg numai al datoriei, fără nicio slăbiciune și vrea să fie toată lumea ca el. Așa e întotdeauna; orice plăcere trebue jertfită. N’are nici simțire, nici înțelegere față de dorințele și de nevoile celor tineri. E lipsit de orice milă!” Și ochii lui Nando se umeziră de lacrimi. Neputând înțelege această isbucnire de desperare, încercai să-l mângâi, dar el repetă: „A spus-o cu tot dinadinsul, ai să vezi! Glumele unchiului cuprind totdeauna un adevăr amar”. Pe atunci însă, nu puteam înțelege adevărata suferință, ce se ascundea în vorbele bietului tânăr. Mai târziu, am înțeles.

Se apropia acum altă clipă plină de greutăți. Vizita în Anglia, înfățișarea noastră la papa și la bunica...