Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/388

Această pagină nu a fost verificată

de singurătate și trăia departe de ai ei. Mândră, ciudată, aristocratică, avea o fire cu cari era greu să te împaci și pe care o moștenise fiica ei.

Biata Mädi era o făptură ce trezea milă; n’am întâlnit-o decât rar, căci trăiam prea departe una de alta.

Priveliștea în jurul Castelului Sigmaringen e plăcută și felurită, iar valea stâncoasă a Dunării e chiar foarte frumoasă. In după amiaza sosirei noastre făcurăm toți o prea plăcută plimbare cu trăsura dealungul acelei văi, plimbare care se sfârși printr’un ceai servit într’un mic colț de țară încântător, numit Inzighofen, unde după cât mi se pare, fusese pe vremuri o mănăstire. Cuprindea o casă nelocuită, o biserică, mai multe grădini de toate frumusețea, din care una împrejmuită cu ziduri înalte, pe cari creșteau în spalier mere, pere, piersici și caise. Mai erau și o mulțime de flori și mă îmbătăm de bucuria ce mi-o dăruiau.

Cât de bine îmi amintesc acele clipe. Prințesa Antoinette, care niciodată nu era întovărășită în trăsură de altcineva, sosise cea dintâi, pe un drum scurtat, și ne primi la o masă rotundă, care aproape se năruia sub greutatea bunătăților ispititor înșirate. Ceaiurile și dejunurile dela Sigmaringen erau adevărate praznice. Niciodată n’am gustat pâine prăjită mai bună, nici „galettes”, „Knüppel-Käse” și „Ziebelkuchen” ca acelea; mai erau și nu știu câte feluri de pesmeți, turtă dulce, și brätzeln, cum n’am văzut decât la Sigmaringen. Soacrei mele foarte mofturoasă la mâncare, din pricina sănătății șubrede, i