ne împrietenirăm de îndată, astfel încât o mare parte din vreme o petreceam în parcul lor, unde ne dedam la jocuri svăpăiate și nebunatice, cu toate că creșteam din ce în ce mai mari. Grădina avea priveliștea spre mare și, dacă nu mă înșel, era mărginită la capăt cu ziduri de cetățuie. De neuitat sunt minunatele ceaiuri ce ni-se ofereau în casa Harrison, când încălzite și istovite de joc, blânda Lady Harrison ne poftea la cea mai plăcută dintre gustări, datină deosebită a Angliei. Prietenia cu fiicele Lordului Harrison e latura cea mai de seamă a existenței, noastre la Devenport. Sunt încă în corespondență cu cea mai mare dintre surori, May, care mai târziu s’a căsătorit cu un cleric, iar celelalte două s’au șters din viața mea. E ciudat: sunt epoci din viața omului cari se pierd ca într’o ceață a amintirii, pe când altele se zugrăvesc limpede, cu fiece amănunt. Devenport face parte din amintirile învăluite în ceața depărtării. După cum am spus mai sus, a fost ca un intermezzo. Mi-aduc aminte foarte limpede de unele lucruri, dar altele s’au șters pe alocurea ca un vechi pastel. Toate lucrurile privitoare la mare aveau la Devenport, o însemnătate deosebită, mai ales plimbarea cu barca, fie cu pânze, fie cu vâsle și minunatele partide de înnot. Plăcerile noastre erau sănătoase și pătrunse de acea simțire de bună tovărășie, care deosebește pe marinari. Ca și la Malta și la Osborne, ofițerii de marină erau bunii noștri prieteni, însă, lucru ciudat, nu-mi răsare deslușit în minte, chipul niciunuia; revăd tot ce făceam, locurile unde mergeam, mult mai amănunțit decât persoanele cari veneau la noi sau la cari ne duceam. Când nu ne
