Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/326

Această pagină nu a fost verificată

dojenit. Era vesel, însă se jignea ușor, avea o deșteptăciune ageră, dar cam necumpănită.

Noi, tuspatru surorile iubeam pe fratele nostru și cercam să luptăm alături de el, împotrivindu-ne dârz oricărei jigniri ce i se aducea. El se purta cu surorile cu nepăsarea ce se vede adesea, la frații mai mari, dar era mândru de noi, când ne făcurăm mari. Am simțit totdeauna partea dureroasă a firii lui Alfred; ghiceam că avea nevoe de apărare; totdeauna se afla în câte o încurcătură și nimeni nu-l ajuta așa cum ar fi trebuit, pentru că n’avea nimeni răbdarea să-l înțeleagă. Ducky și cu mine ne dădeam seama de toate acestea, în mod inconștient, dar eram, pe-acea vreme, prea tinere și fără experiență, prea copilăroase, prea adâncite în propriile noastre bucurii și mici necazuri, ca să-i putem fi de vreun folos real. Trebue, aici, să pomenesc de o latură a firii mele: toată viața mea, am fost puternic înzestrată cu darul milei, care a fost temelia tuturor faptelor mele, ceeace lămurește amestecul de putere și de slăbiciune, ce se războesc în mine ca două ființe vii.

Ascunsă, dar stăruitoare, mila alcătuește cea mai adâncă rădăcină a eului meu. Totdeauna mi-a fost dat să văd latura dureroasă în omul care cade în ridicol sau mânie; latura tragică în omul târât de păcat și latura tristă în omul înrăit; și totdeauna mi-am dat seama de nemărginitele greșeli, făptuite de oameni, când se judecă unii pe alții. Ei niciodată nu privesc până în inima lucrurilor și nu pricep adevărata și tainica lor obârșie. Plutesc pe deasupra adevărurilor, și lămuririle și judecățile lor se opresc la suprafață, parcă