vârtej sentimental, așa zisul „Schwärmerei” german, precum și de o neapărată nevoie de-a arde tămâie în fața cuiva. Oricât s’ar iubi două surori, iubirea lor nu e niciodată oarbă, nici prea măgulitoare și nici nu are ochii legați. De aceea, fiecare din noi a avut câtva timp o prietenă intimă, care ne dăruia adorarea ce nu o puteam găsi în dragostea sănătoasă dintre noi două. Au fost numai niște mici trădări nevinovate, niște jocuri trecătoare cari întăriră cu atât mai mult nestrămutata noastră iubire, una către alta. Prietena intimă a lui Ducky era o oarecare Frieda von Lichtenberg, o fată sentimentală, plină de poezie, ale cărei surori mai mari flirtau cu ofițerii din Coburg; a mea era Margareta von Hanecken, fiica maiorului ce comanda batalionul din Coburg. Margareta era mai potolită decât Frieda, deși totuși sentimentală. In prietenie, ca și în dragostea mai adâncă, e totdeauna unul care iubește și altul care se lasă iubit, și trebue să mărturisesc că trei sferturi din iubire le dăruia Margareta, pe când eu îi primeam devoțiunea cu o ușurință de care, când privesc înapoi, mi-e chiar rușine. Margareta era înzestrată cu darul curat german, de a-și înfrumuseța idolul, așa încât izbutise să-mi bage în cap că eram o ființă minunată, născută pentru a fi adorată. Ii plăcea să-mi strângă mâna când era întuneric, să fure trandafirul pe care-l purtam la cingătoare, să privească la stele, cu brațul în jurul gâtului meu, să-mi citească poezii și să schimbe cu mine inele; dar, dacă e vorba să spun drept, mie nu mi-a plăcut niciodată acest fel de sentimentalism, la care mă supuneam, fără a juca în el un rol prea călduros; totuși
