din Verdi, mai ales din Trovattore, aria lui preferată, pe care o însoțea cu gesturi pline de avânt, după părerea lui, potrivite la cuvintele „0, Du meine Seele, Du mein Glück”... Parcă-l văd și-l aud și acum, ca și pe mama râzând din toată inima... afară la soare, în fața casei...
Toate astea s’au petrecut de mult, foarte de mult, fac parte dintr’un timp când viața părea ușoară; era ușoară, cel puțin pentru noi!... Treptat, treptat, părerea ce-o avea Meister despre semenii lui, se prefăcuse în învrăjbire; și poate că dragostea tot mai mare pentru sticla cu vin va fi fost pricina lipsei lui de îngăduință față de alții. Nu mai cânta cântece de dragoste;
petele strălucitoare de pe nas și obraji se întindeau peste toată fața, în chip îngrijorător.
Răbdătoarea lui nevastă ajunsese victima cicălelilor lui. Până atunci crezuse în geniul lui nerecunoscut, suferise cu bunăvoie năsbâtiile lui, gătindu-i totodată mâncarea cea mai aleasă. Iși pierduse oare, cu vârsta, meșteșugul ei de bucătăreasă? Nu eram acolo ca să aflu; dar rămâne adevărat că Meister se făcu din ce în ce mai morocănos și, la urma urmei, chiar nesuferit, astfel încât nevastă-sa avu prilej să se căineze că nu era și el om, ca toți oamenii. Meister, căruia totdeauna îi lipsea o doagă și, mi se pare, că doagele ce-i lipseau se înmulțiseră, fu însfârșit îndepărtat dela Rosenau și altul, semănând cu dânsul la înălțime, însă mai tânăr și nu țicnit, îi luă locul. Dar asta se întâmplă după plecarea mea. Cu mulți ani mai târziu, mi-au spus surorile mele, că desigur era ceva neînțeles în înrâurirea ce-o avea
