Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/276

Această pagină nu a fost verificată

să treacă nici c’un pas hotarul ce despărțea una de alta castele sociale. Imperială și totodată democrată, iubea simplicitatea.

Cu dulapurile pline de samururi rusești, mătăsuri și atlasuri, dantele de preț, rufărie minunată, purta mai cu plăcere țesături de mână, pânză groasă și blănuri ieftine, pentrucă toate acele comori, păstrate în camfor și levănțică făceau parte din măreția rusească, părăsită acum, și care nu-și mai avea loc în viața ce-și alesese. Nimeni mai bine decât ea nu judeca și nu cunoștea mobila veche, artistică, argintăria și porțelanurile de altădată, din cari avea o mulțime de serviciuri, dar îi plăcea să cumpere imitațiuni moderne pentru întrebuințarea zilnică. Ți se părea uneori că urmărește un fel de răzbunare împotriva strălucirii trecute, și că o strivea sub picioare, înlăturând dintr’o mișcare, orice amintea trecutul pierdut pe veci; și nu puteai ști dacă o făcea cu părere de rău sau cu un sentiment de ușurare. Straniu amestec de tiranie și de nemaipomenită bunătate! Era în stare să nimicească, dintr’o lovitură, ani de răbdare și de îngăduire, printr’o neașteptată mustrare aspră și adesea neîndreptățită, de care simțeai că s’ar fi putut feri printr’o mică sforțare de autostăpânire.

Era, mi se pare, într’însa, ceva din misterioasa lipsă de răspundere a sufletului rus, o deslănțuire fundamentală, pe care în zadar încearcă celelalte națiuni s’o priceapă; sub toate bunele ei însușiri mijea o adâncă și nerăbdătoare năzuință înăscută, de a dărâma, de a nărui cu ochii deschiși, chiar ceeace prețuia mai mult, ceeace îi era de folos, sau chiar ceeace iubea; imbold de nerăbdare cu totul neînțeles,