zilele, când sgomotosul Allenby nu făcea parte din expediție.
Dar nu erau de față nici George, nici Allenby, la o anumită excursie, de care e legată o tristă și umilitoare amintire. Ne dusesem călări, până la un colț depărtat al insulei, și mama cu Lady Mary și fiicele ei ne urmaseră în trăsură. Era o zi frumoasă și însorită, și eram cu toții plini de veselie, iar mama se mândrea grozav cu un golf, pe care îl descoperise în partea cealaltă a insulei. Mamei îi plăcea să facă descoperiri. Ultima parte a drumului spre malul mării era foarte povârnită și mergeam toți pe jos, căci se socotise primejdios să coborâm călări o coastă atât de repede. La întoarcere, mama propuse ca Lady Mary, de constituție plăpândă și obosindu-se ușor, să urce partea cea mai repede a coastei, călare pe Tommy, pentru a nu se osteni. Tommy era un mic animal vânjos, destul de voinic pentru a purta greutatea unei ființe atât de gingașe ca Lady Mary; însă insinuările lui Mademoiselle Heims împotriva Vărul George” călare pe „Real Jam;
Ducele de York (George V-lea)
prietenei mamei își croiseră drum în mintea noastră și coceau acolo pe înfundate. Nevinovata propunere a mamei făcu să isbucnească ca o flacără, vrajba noastră împotriva prietenei ei. Caii, pentru noi, erau ceva sacru; când era vorba de ei, ne cuprindea o gelozie prostească și nimeni nu avea voe să-i încalece decât noi, sau grăjdarul lor; așadar ne împotrivirăm sgomotos, zicând că bietul Tommy nu e în stare să poarte în spinare, decât un copil. Mama, rușinată de lipsa de curtenie a fetițelor ei, trecu peste împotrivirea noastră, și, cu toată dreptatea, stărui ca Lady Mary, — foarte stânjenită de cele întâmplate, —
