cele mai anoste și chiar cred că ași putea s’o numesc anostă la superlativ.
Timp de patru ceasuri, fără răgaz, am avut plăcerea să privim la o seamă de oameni muncindu-se și icnind, oameni pentru cari nu simțeam câtuși de puțin interes. După câtva timp debarcarăm, iar Ducele fu pe dată împresurat de un falnic comitet al regatelor, și mi se pare că până și priveliștea regatelor era mai puțin plicticoasă decât obligațiunea de a sta de vorbă cu locuitorii insulei, cari ne făceau onorurile.
Ni se oferi mâncare cu băutură laolaltă, și anume șampanie în care se afla ananas și fragi. Era ceva foarte displăcut, de oarece ananasul eșise din cutii de conserve, iar fragii erau foarte tercuiți, și ah, ah, ah! Fuseseră aduși fără grijă într’un coșuleț, de sigur murdar.
Trebue să mărturisesc, că toate astea alcătuiau o foarte plăcută petrecere de după prânz. Insfârșit ne duse îndărăt yachtul turcesc și luarăm masa în kioșcul nostru și după masă Sultanul trimise vorbă, că ne aștepta în micul său juvaer de teatru, alipit Palatului, ca să asistăm la reprezentația unui scamator, mă rog!
Sultanul însuși era de față, și micul teatru era foarte frumos, dar scamatoria, dacă nu e desăvârșită, te cam plictisește după două ore. Totuși, artistul era în serviciul special al Sultanului.
E francez și mărturisesc că am învățat mai multe taine ale scamatoriei în acele două ore, decât în toată viața mea. Aveam locuri într’un balcon deasupra artistului, ceeace
