Peștișorul meu favorit nemaipomenit de mic, stropit cu roșu și negru, îl botezasem pompos Mefisto. Mefisto îmi era foarte drag, îl iubeam cu adevărată încântare sufletească și țeseam tot soiul de povești în jurul plăpândei lui ființe. Timp de o zi sau două, Mefisto se arătă destul de mulțumit în mica lui strachină, dar pe urmă, începu să stea cu coada în sus și cu nasul în jos, și rămânea astfel cu o îndărătnicie îngrijorătoare încetând cu totul de a înota, până ce într’o dimineață îl găsii mort!
Bietul Mefisto negru cu roșu și cu zile așa de scurte!
Ca orice copil, făcui o adevărată tragedie din pierderea prea timpurie a lui Mefisto, căci moartea unei vietăți scumpe, nu e oare pentru un copil o jalnică întâmplare?
Câte tragedii de felul acesta n’am întâmpinat în viața mea! Și totuși oricare nou animal era primit cu aceeași însuflețire și nădejde de veșnicie!
Fiecare grădină dela St. Antonio, avea însemnătatea ei deosebită, farmecul ei deosebit, povestea ei deosebită, și erau cinci în afară de grădina de zarzavat și de grădina publică.
