Podelele parcă se legănau sub picioarele noastre, după atâtea zile de mare furtunoasă, încât ni se părea că tot călcam pe o punte ce se clătina sub noi. Capul ne era amețit și pleoapele parcă țepene, din lipsă de somn.
Dar ziua a doua, fu o adevărată revelație, deșteptarea într’o lume feerică. In fiece lucru era încântare. Era prima noastră întâlnire cu lumea de Miază-Zi, de fapt, aproape lumea Răsăritului, căci Malta seamănă mai mult cu Palestina decât cu orice alt.
Odaia noastră de culcare se deschidea asupra unei mici scări de piatră, care ducea în grădină. La mijlocul scării, se afla un mic acoperiș lat, pe care puteai să te lași.
Cea dintâi priveliște de pe acoperiș, în grădinile de la San Antonio, e una din acele încântări pe cari nu le pot uita.
O oază între ziduri, având ceva tainic și asiatic, un belșug de pomi de specii în mare parte necunoscute, și printre toate acestea, isvodul încâlcit al unor cărărui lucios pietruite. Dincolo de zidurile înconjurătoare, alți pomi, altă lume de descoperit.
Aici nu se găseau răzoare bine orânduite ca în grădinile ce ne erau obișnuite, nimic decât mari bucăți de pământ întretăiate de cărări, unde toate creșteau în voia întâmplării; minunate pete colorate, ce îmbătau tot locul cu o mireasmă desfătătoare. Peste acest amestec de flori, pluteau mii de albine și de fluturi, zumzet ușor însuflețind văzduhul care părea viu, în milioanele de aripioare.
Iasomia înflorea din belșug; erau mușcate înalte cât un pom, verbine, trandafiri și smocuri mari de crizanteme albe ca fulgii, revărsându-se în cascade luminoase peste cărărue, și așternându-
