și sunt ațâți încât te zăpăcești numărându-i — sunt frații și verii ei, iar ceilalți uriași mai în vârstă, sunt unchii ei. Toți pe rând se apleacă să te sărute, trebue să se aplece mult, căci sunt înalți ca niște copaci și toți au un miros încântător, alcătuit din piele de Rusia, țigări și cel mai fin parfum.
Ii revăd în minte, totdeauna în uniformă, cu totul minunați și de neînchipuit, cu totul ca din basme; și n’ai fi crezut că pot fi aevea, până nu te aflai în Rusia, Rusia mamei, căminul din care venise ea.
Și toată lumea te iubea și te răsfăța și-ți dădea lucruri bune de mâncare, îți atârna la gât cruciulițe de toată frumusețea sau medalioane bătute cu pietre scumpe.
Servitorii îți sărutau mâna, și în fiecare colț, găseai câte o veche prietenă a mamei care se repezea la tine, te strângea în brațe, și-ți făcea pe frunte semnul crucii. Și când însfârșit, ajungeai în apartamentul tău, găseai pe masa din mijloc două tăvi, una cu bomboane și una cu pesmeți, reînoiți în fiecare zi.
Bomboanele erau foarte variate, și nicăeri în lumea largă, nu se mai găseau atât de bune. Acadele lunguețe cu gust de fruct, învelite în hârtie albă, cu marginile de franjuri albastre, roșii sau galbene, după gustul bomboanei dinăuntru; caramele pătrate cu cremă de ciocolată, nespus de delicioase, învelite și acestea în hârtie groasă albă; fondante duble cu gust de cafea și apoi coșulețele de hârtie cu bomboanele făcute din fragi proaspeți, pe cari le-am descris ca unul din „extazurile” mele.
