Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/115

Această pagină nu a fost verificată

In aceeași perioadă a vieții noastre, se cuprind și câteva reprezentațiuni teatrale, la cari am asistat.

Foarte rar, ne era hărăzită o asemenea bucurie, dar de câte ori ni se îngăduia, era un prilej de neasemănată însuflețire. Mirosul numai al unui teatru londonez și splendidele buchete ce găseam în lojă ne umpleau de bucurie! Erau un soiu de trandafiri ca de catifea roșu-închis, foarte larg deschiși și cu petalele rotunjite, cari păreau a deosebi aceste buchete de oricare altele. La Paris, mi se oferă câteodată trandafiri de acest fel, și-mi poartă numaidecât gândul înapoi, înspre teatrele londoneze și îmbătătoarea senzație de așteptare înfrigurată, înainte de ridicarea cortinei.

Una din dramele de care îmi amintesc mai bine e „Macbeth”, jucată de Irving și Ellen Terry, o reprezentație minunată; dar apariția stafiei lui Banquo era atât de înspăimântător realizată, încât multe nopți după aceea, nu mai puteam dormi fără o lumină aprinsă în odae.

Ellen Terry, cu lungile cozi de păr roșcat, era o splendidă întrupare a fioroasei regine din „Macbeth” și mai cu deosebire în scena unde în vestmânt alb, se coboară pe scară în mers somnambulic, încercând să-și spele sângele de pe mâini...

Mama însă nu putea să sufere pe Henry Irving, și tatei îi displăcea și mai mult; încercau să ne atragă luarea aminte asupra jocului lui nefiresc, asupra mersului șchiopătat pe care-l afecta și asupra mârâitului lui în care simula mânie sau furie. In pofida acestor critici, noi copiii, aveam o tragere de inimă nemărturisită pentru Irving, cu toate