In nouă luni poți face
Copilul din atom,
Și n'ai putut de veacuri
Să isprăvești pe om!
La câte gânduri nu te îndeamnă aceste versuri! Și din ele întrevezi, mai ales idealul poetului asupra omului. Cât de imperfect este încă omul! Câte rele, câte lipsuri nu stăpânesc pe acest rege al Naturei! Timpul aduce cu el vecinice schimbări. Omul trăiește astă-zi în splendoarea unei civilizațiuni mărețe, se bucură de cele mai înalte foloase ale științei, de cele mai mari plăceri ale artei, și cu toate acestea câte din instinctele și pornirile strămoșilor săi sălbatici nu 'l stăpânesc încă! Poetul ar vrea ca omul să fie tot-d'auna bun, nobil, cuminte și fericit!
Altă-dată poetul ne va spune cu o ironie amară:
Zic unii,— însă n'au dreptate,—
Că gloriile sunt păstrate
Pentru poeți și militari,
Când isbutesc s'ajungă mari...
Dar între bard și general
Ce glorie se poate-alege?
—Când Bucefal te face rege,
Pegas te duce la spital!
